Alexandra Sava

Ma gandeam intr-o zi ca evaluarea unui anumit lucru dintr-un punct de vedere este pur subiectiva. De aici probabil si proverbul : “Gusturile nu se discuta”. Ceea ce este simplu pentru X, s-ar putea sa fie cumplit de greu prentru Y. Si nu ma refer aici la cine stie ce activitati pe care doar un procent foarte mic din populatie le poate presta, ci la activitatile de baza, de supravietuire: respirat, vazut, mancat, mers, etc.

Am facut intr-o zi(in 5 minute) o lista cu lucrurile care ma multumesc  si o alta lista cu  lucrurile care nu ma multumesc. Lista cu cele care nu ma multumesc avea o pagina si ceva, pe cand cea cu lucrurile care imi convin avea cateva randuri. Gandindu-ma mai bine, mi-a fost rusine. Mi-a fost rusine pentru ca sunt sanatoasa si mai ales nu depind fizic de altcineva pentru a supravietui. Teoretic pot face orice. Sunt o nerecunoscaoare!

Ce-ar fi daca intr-o zi nu ai mai putea merge pentru ca ti s-au amputat picioarele? Si totusi sunt oameni care alearga 100m in 11-12 secunde desi nu au picioare (au proteze). Sau ce-ar fi daca nu i-ai mai putea vedea niciodata pe oamenii pe care ii iubesti si n-ai mai putea vedea pe unde calci si nimic din ce te inconjoara? Si din nou, sunt programatori(si nu numai) orbi, care si-au invins deficienta!

Ideea este ca niciodata nu apreciem ce avem si abia dupa ce pierdem, realizam cat de valoroase erau lucrurile pe care le aveam. Ne impovaram mintea cu tot felul de griji inutile care ne impiedica sa ajungem unde dorim. Singurul dusman al omului este propria-i  constiinta!

Aud deseori de la  diferiti oameni expresii de genul: “Numai mie mi se intampla toate!”, “Nimic nu imi iese bine! M-am saturat”, “Nu ma mai bucura nimic in viata asta nenorocita!”, “Ma urasc!”, etc.  Dar de ce nu te bucuri ca poti sa vezi zambetul pe fata unui om, ca poti sa mergi, ca poti  sa vorbesti, ca poti sa auzi, ca poti sa te uiti la ce film vrei? Altii nu pot!

In ideea celor spuse mai sus am facut un filmulet , care poate iti da si tie de gandit.

Da, imi place sa ma plimb prin parc singura si sa analizez fetele oamenilor pentru ca pot!

Dupa cum spune “tanti” Wikipedia, 1 octombrie este a 274-a zi a calendarului gregorian și a 275-a zi in anii bisecti, data la care :  Belgia e cucerita de Franta (1795), s-a creat la Bucuresti „Asociatia generala a lucratorilor din Romania” (1872), Ion Creanga a debutat in „Convorbiri literare” cu “Soacra cu trei nurori”(1875), Nigeria iși castiga independenta fata de Anglia (1960), pugilista Mihaela Cijevschi (cat. 54 kg) a devenit prima campioana mondiala din istoria boxului feminin romanesc, titlu cucerit la Campionatele Mondiale de la Podolsk, Rusia (2005), si mai ales cea mai (putin) importanta zi din an pentru un stundent, ziua in care trebuie sa se reintoarca la facultate. Astfel, ieri 1 oct 2010 a inceput facultatea si pentru noi,  studentii din cladirea din deal, supranumita ACS.

Nimic nou sub soare, totul urmeaza sablonul clasic de ani buni. Pe la ora 9 campusul universitar incepe sa se anime (nu mai mult ca la restante, insa). Intai este deschiderea de la rectorat unde mai marii invatamantului vin si discuta in termeni foarte elevati, in sacouri si pantofi din lac despre nimc . Ora 11.30 ma prinde in hol la EC, incercand sa disting bobocii din marea de oameni. Boboacele le-am remarcat foarte simplu. Sunt 3 categorii (primele 2 dominante). Din prima categorie fac parte cele ce  au fost sfatuite de mami sa isi cumpere haine de oameni mari deoarece au ajuns la facultate si trebuie sa aiba o prestanta. Astfel,  saracele fete se chinuiau sa pasasca pe tocuri de 12 (mai mai sa-si rupa gatul), avand fuse  de 20 cm sau pantaloni care pocneau pe fund (sfat: nu purtati pantofi cu toc >= 5 cm daca ati purtat asa ceva doar la banchetul dintr-a 12-a, ca se vede ). Oricum, ce le pot  spune este ca ACS != (drept || ASE), deci tinuta de oameni mari o sa stea acasa. Nu o sa va impuna nimeni modul in care sa va imbracati, dar parca nu iti este la indemana sa fii singura  tencuita, pe platforme si cu bluze nu-stiu-cum din grupa/serie. Din a doua  categorie fac parte cele care parca aveau inscriptionat numele facultatii pe haine:  tinuta terna, fusta pana la jumatatea tibiei, ochelari. Ultima categorie, cea care se afla undeva intre cele 2 enumerate mai sus,  normalitatea. Cum normalitatea nu e la ea acasa  in ACS, este in minoritate intotdeauna.

De baieti, nu stiu ce sa spun, ca in fiecare an … . Sunt si tipi care arata normal, dar si tipi ce isi baga tricoul in pantaloni, poarta sapca cu desene, adidasi albi stil barca,  ochelari clasici cu rama groasa, mustata/barba nerasa niciodata, sandale cu sosete, par lung,  etc, (din fericire sunt in minoritate ).

La un moment dat se deschid usile amfiteatrului ec105 si toata lumea intra. Este singura zi din an cand nu mai gasesti un loc liber, cu  totii sunt bucurosi, nerabdatori, nu casca si nu sunt plictisiti. Intregul tablou este un deja vu. Catedra este acoperita cu o  carpa fata de masa albastra si 5 scaune isi asteapta oaspetii, care nu intarzie sa soseasca.  Incepe fiecare sa isi spuna discursul de anul trecut acesta (unii mai mult ca altii) de unde studentii afla ca sunt elita tarii, ca nu or sa mai aiba viata sociala, ca au dat de dracu, etc.

Dupa n ore minute, se termina si valul de studenti, parinti , bunici, catei, purcei iese din sala pentru a-i face loc celui de la automatica (la care nu am asistat).

Dupa aceea, am fost la cantina din facultate. Bineinteles ca si aceasta trebuia sa respecte traditia si sa  ofere o gama “variata” de feluri, ca si anul trecut : ciorba de perisoare care nu mai avea persioare, carnati si piure. Avand prea multe optiuni (3) si neputandu-ma decide, am plecat.

Pe la ora 15 m-am intors la facultate deoarece aveam nevoie de o adeverinta. Pe drum, observ de departe un grup de studenti (vreo 40) ce stateau in cerc gura-casca. Aud si vocea unui coleg de grupa ce tine un adevarat speach si zic sa ma apropii sa vad ce se intampla: “Matematica e super tare, nu stiu la celelate serii, dar la seria CA se preada suuuper misto”. M-am amuzat copios alaturi de boboci si am plecat mai departe.

Ajung intr-un final la secretariat unde aveam treaba. Am constatat ca doamnele de acolo  inca functioneaza in regim de vara, programul fiind intre 9 si 11 (probabil au uitat sa intoarca foaia in calendar). In hol ma intalnesc cu Vasilica care se indrepta zglobiu, fluturandu-si geanta spre bancuta de langa xerox. Sacoul, pantalonii 3.5/4, sosetele albastre, servieta si zambetul de pe fata sunt nelipsite, ca in fiecare an din ultimii 10-15. S-a asezat pe bancuta, si-a pus servieta jos, mainile intre coapse si a inceput sa se legene de fericire ca a inceput anul universitar .

Ies din incinta facultatii si in fata rectoratului un student debusolat ma intreaba unde este deschiderea la automatica . I-am spus ca a fost acum cca 3 ore, in facultate ( cred ca  ii statuse ceasul saracului baiat ) .

In drum spre regie am admirat biblioteca, fiind la fel de impozanta si pustie ca in fiecare an. Inca am speranta ca la un moment dat, copii copiilor copiilor … copiilor nostri vor avea parte de ea.

Exista si un lucru de care am fost placut surprinsa. In fata rectoratului au fost aduse vreo 30 de biciclete pe care studentii le pot inchiria gratuit. Felicit aceasta initiativa care pe mine ma bucura foarte mult.